Octavian Mitoi, pe locul 4 la Cupa României!

Luptătorul gorjean Octavian Mitoi, sportiv legitimat la CSM Târgu Jiu, a fost foarte aproape de o medalie la Cupa României U20. Sportivul a pierdut confruntarea din finala mică, pentru medalia de bronz.

Octavian Mitoi a participat în weekend la prima competiție majoră din acest an, una foarte puternică. La categoria sa de greutate, la 74 de kilograme, au fost numai puțin de 17 concurenți, o participare cu mult peste edițiile precedente.

„În Sala Polivalentă din Călărași, tânărul luptător gorjean, de doar 18 ani, Octavian Mitoi, unul dintre cei mai medaliați sportivi ai secției de lupte, a luptat exemplar la Cupa României, având în vedere că o mai veche accidentare la gleznă a recidivat. Luptătorul gorjean a strâns din dinți, a intrat pe saltea și a reușit să ajungă în finala mică a competiției. A cedat la mare luptă în finala mică, și suntem convinși că dacă Octavian era 100% apt, alta putea fi soarta finalei mici”, a anunțat csmtargujiu.ro.

Mădălin Gorjanu, coordonatorul secției de lupte a CSM Târgu Jiu, speră ca sportivul să se refacă rapid, pentru că urmează alte câteva turnee importante.

”Din păcate, accidentarea lui Mitoi la gleznă a recidivat și nu a putut face mai mult. A încercat, s-a luptat în 3 meciuri, dar nu a prins podiumul. Sper să se refacă rapid și să înceapă pregătirea pentru următoarele turnee”, a declarat antrenorul Mădălin Gorjanu, după turneul de la Călărași.

Octavian Mitoi, sportivul pregătit de antrenorul Mădălin Gorjanu, a intrat pe saltea la categoria 74 de kilograme la competiția care s-a desfășurat la Călărași, în perioada 12-14 aprilie 2024.

Vizualizări: 414

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: