Paraschiv cere demiterea şefului Poliţiei Locale

Consilierul local Mihai Paraschiv susţine că se impune schimbarea şefului Poliţiei Locale Târgu Jiu, instituţie care nu funcţionează. „Din punctul meu de vedere, Poliţia Locală Târgu Jiu nu funcţionează. De la vârful conducerii nu funcţionează în parametri. Sunt zile în care găsim patru-cinci poliţişti la un loc, puşi la umbră, în loc să stea să dirijeze circulaţia”, a spus consilierul liberal. Paraschiv a reacţionat astfel după ce i-a sesizat unui poliţist local că un cetăţean stă aproape dezbrăcat pe un trotuar, iar acesta i-a replicat: „Şi ce vrei, să-l iau acasă?”.

Paraschiv este consilier liberal, dar partidul lui nu are majoritate pentru a putea impune schimbarea şefului Poliţiei Locale Târgu Jiu. „Se impune demult demiterea directorului Urdea. Dar, eu sunt doar unul din cei 21 de consilieri locali, iar opinia mea cântăreşte 5% în economia votului din Consiliul Local”, a spus Mihai Paraschiv. (A.A.)

Vizualizări: 951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: