ŞOCANT: A înjunghiat o familie întreagă!

Trei membri ai familiei Benegui din Turburea au fost înjunghiați sâmbătă, 23 aprilie, de un vecin, după un conflict spontan, generat pe fondul consumului de alcool. Cei trei, mamă, tată și fiu au ajuns la spital, cu răni grave în zona abdomenului. Agresorul a fost reținut de oamenii legii, pe numele lui fiind emis și un mandat de arestare preventivă. Acesta este cercetat pentru tentativă de omor.

Mihail Benegui, soția sa Georgeta, ambii în vârstă de 50 de ani, dar și fiul lor Mihail Claudiu de 26 de ani, au fost înjunghiați sâmbătă după-amiază de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Agresorul, Ioan Ivașcu, care este vecin cu familia Benegui, se afla în curte împreună cu fratele său, Gheorghe, spun localnicii, iar la un moment dat, a făcut o afirmație legată de familia Benegui. Când a auzit că vecinul îi vorbește rudele de rău, tutorele familie, Mihail Benegui, a mers în fața gospodăriei acestuia să-i ceară explicații. De aici a degenerat totul. Bărbatul de 50 de ani a fost înjunghiat în abdomen. Ulterior a venit și soția sa, ca să-i ceară lămuriri dar și ea a fost înjunghiată în zona șoldului drept. A sărit în ajutorul lor și fiul acestora, care și el s-a ales cu o tăietură în zona abdomentului, mai puțin gravă, asta pentru că s-a ferit în momentul când vecinul lor a îndreptat cuțitul spre el. Cu toate că toții sângerau din cauza rănilor, victimele nu s-au grăbit să cheme ambulanța și chiar au spus că nu este cazul atunci când au fost întrebați de polițiștii veniți la fața locului. Niște rude ale familiei Benegui, care și-au făcut apariția imediat după încheierea întregii scene, au chemat ambulanța, iar cei trei au fost transportați în cele din urmă la Spitalul din Târgu Cărbunești, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. În primă fază, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pe numele lui Ioan Ivașcu, încadrerea fiind schimbată ulterior în tentativă de omor. Judecătorii de la Tribunalul Gorj au admis propunerea formulată de procurori, agresorul  fiind arestat pe o perioadă de 30 de zile.                   

Galerie foto



Vizualizări: 4,546

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: