Târzia demnitate a nemernicilor

Ieri noapte, sociologul Mircea Kivu a povestit cu lux de amănunte, ba chiar cu o oarecare doză de cinism plin de liniște, cum a fost el turnător pentru Securitate. Dacă nu cumva e un experiment sociologic (și nu cred că e), franchețea m-a oripilat. Omul povestește cum și-a turnat prieteni dragi, colegi apropiați, chiar și un „fost coleg de liceu și bun prieten” care l-a invitat, în 1986, să-i facă o vizită în Israel. Spune și că amenințarea că va păți ceva dacă nu va coopera nu a fost directă, ci „voalată”. Spune și că „nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative”, crezând probabil că asta îl disculpă cumva. Deci o făcea pe gratis, înțeleg eu, din plăcere. Și, la final, ne dezvăluie și motivul pentru care această mărturisire vine atât de dureros de târziu: „CNSAS desfășoară o investigație în privința mea”.

Am citit cu greu până la final, cu o grimasă adâncă pe față. Rareori, în viață, am fost atât de scârbit. Cel mai tare m-a scârbit graba cu care mulți prieteni (chiar unii comuni) s-au grăbit să-i ia apărarea, să-l compătimească, să-i spună „rămânem prieteni” sau să încerce să insinueze faptul că „toată lumea o făcea, pe vremea aia”. De parcă toți eram turnători și nimeni turnat.  Peste 400 de like-uri, în total.

Nu înțeleg cum poate să dea like cineva la o asemenea mărturisire oribilă, nici cum poate cineva să-i ia apărarea omului pentru curaj, sinceritate, punerea la dispoziția publicului sau mai știu eu ce bazaconii. Suntem în anul 2017. Din 1990 încoace, an de an, zi de zi, secundă de secundă, domnul Mircea Kivu a avut un milion de ocazii să mărturisească sau măcar să tacă, dar să se retragă din viața publică și să aibă o existență modestă, eventual undeva la țară, o mică autopenitență de fost turnător care chiar se căiește. A ratat toate aceste ocazii. În timp ce le rata, nu a ratat, în schimb, nici una dintre sutele de prelegeri despre moralitate și demnitate, prin toată presa, din calitatea de sociolog care știe bine ce-l scârbește pe român la nenorociții ăia de politicieni. Prelegerile erau dese și pe pagina dumisale de Facebook, aceeași pe care a folosit-o pentru textul despre care vorbim.

Acum, finalmente, la o pensie probabil liniștitoare, Mircea Kivu mărturisește. Curaj? Departe de el sentimentul. De fapt, în speranța lui că pe ultima sută de metri va putea cerși iertarea semenilor sau chiar a povidenței (pentru că asta mi se pare că e intenția dindărătul spovedaniei), domnul Kivu dă dovadă de cea mai dezgustătoare lașitate la care am fost martor de mult timp încoace. Faptul că Sabin Orcan este cel care a explicat public că rupe colaborarea cu el de la România Liberă pentru că „a colaborat cu Securitatea și și-a turnat colegii” și că CNSAS-ul urma să dea un verdict în acest caz, mă face să cred că nu este vorba nici măcar despre un regret tardiv, ci exclusiv de constrângere și de admiterea unui fapt care oricum fusese și urma să fie constatat de mai mulți. Constrângerea unui nemernic, pentru că demnitatea prea târzie nu va fi niciodată demnitate.

Vizualizări: 527

Trimite pe WhatsApp
comments powered by Disqus

Alte articole din Editorial:

Citește și: