„100 de artişti pentru 100 România” trece Dunărea

Mai puţin apreciată pe meleagurile noastre şi nu prea interesantă pentru mai-marii zilei, expoziţia „100 de artişti pentru 100 România” va ajunge luna viitoare în Bulgaria, asta după ce reprezentanţi ai ţării vecine au venit la Bucureşti la Palatul Parlamentului şi au urmărit-o acolo, fiind impresionaţi de valoarea lucrărilor expuse.

Expoziţia este concepută de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj, pe 1 februarie ea fiind prezentată la sala Constantin Brâncuşi, cea mai mare, de la Palatul Parlamentului. Artistul fotograf Teodor Dădălău este cel care a fost invitat de reprezentanţii Bulgariei să se ocupe de organizarea expoziţiei şi în ţara vecină.

La începutul lunii viitoare, Bulgaria îşi serbează ziua naţională, iar interesul vecinilor de la sud de Dunăre a fost cu atât mai mare de a avea expoziţia cât mai repede pusă la punct. „Sunt artişti şi din alte ţări, inclusiv Serbia şi Bulgaria, participanţi la această expoziţie. Din delegaţia bulgară a făcut parte şi directorul Galeriei de Artă din Plevna şi am fost invitaţi ca pe 2 martie, de Ziua Naţională a Bulgariei, să vernisăm această expoziţie şi la Plevna. Din punctul meu de vedere, Galeria de la Plevna este cea mai frumoasă din Europa şi vom onora această invitaţie cu mare plăcere, mai ales că, astfel, este confirmată şi munca pe care am depus-o cu toţii pentru a organiza «100 de artişti pentru 100 România» în cele mai bune condiţii în Anul Centenarului”, a declarat Teodor Dădălău.

Vizualizări: 633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: