A apărut la Vatican la o săptămână după funeraliile Papei!

După moartea Papei Francisc, Vaticanul se pregătește pentru conclavul destinat alegerii unui nou Suveran Pontif. Pregătirile pentru alegerea succesorului Papei Francisc s-au intensificat vineri, când s-a instalat coșul de fum pe acoperișul Capelei Sixtine.

Pompierii Vaticanului au fost observați pe acoperișul Capelei Sixtine, instalând coșul de fum, acesta fiind un moment-cheie în alegerea unui nou Papă. Conclavul va avea loc la data de 7 mai 2025. Coșul de fum a fost instalat în timp ce cardinalii se adunau la Vatican pentru încă o zi de discuții premergătoare concl­­avului, axate pe viitoarele direcții ale Bisericii Catolice și profilul ideal al noului papă.

Pentru fiecare două tururi de vot la Capela Sixtină, buletinele de vot ale candidaților sunt arse într-un cuptor special, astfel se transmite rezultatul către lumea exterioară.

În cazul în care nu este ales un Papă nou, buletinele de vot sunt arse alături de cartușe care conțin perclorat de potasiu, antracen (o componentă a gudronului de huilă) și sulf, pentru a produce fum negru.

Însă, în cazul în care este ales un nou Papă, procesul este unul diferit. Buletinele de vot sunt amestecate cu clorat de potasiu, lactoză și rășină de cloroform pentru a produce fum alb.

Ultima data când a ieșit fum alb pe coșul instalat pe Capela Sixtină a fost la cel de-al cincile tur de scrutin, pe 13 martie 2013, iar cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost prezentat lumii ca Papa Francisc puțin timp mai târziu, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru.

Vizualizări: 1,191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: