A dispărut de acasă, iar instanţa l-a declarat mort

Judecătoria Novaci l-a declarat mort pe Ilie Sanda, un bărbat din Polovragi dispărut de acasă în 2012. Sentința dată pe 7 septembrie poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Ilie Sanda a plecat de la casa lui din Polovragi în iunie 2012 și de atunci nu se mai știe nimic de el. Potrivit legii, o persoană dispărută de doi ani poate fi declarată decedată, dacă există indicii în acest sens. Soția dispărutului a povestit la instanță ce știe despre dispariție: „Reclamanta a arătat că, în ultima vineri din luna iunie a anului 2012, în timp ce era acasă cu familia, fiind o oră târzie, după orele 21,00, a observat că soțul său nu mai este acasă, inițial nu s-a îngrijorat crezând că acesta a plecat să aducă de la pășunat vitele care erau într-o grădină, însă văzând că acesta nu mai vine, a mers, a adus animalele, a încercat să-l sune pe telefonul mobil și a constatat că acesta era închis”.

Având în vedere că nu a mai venit acasă nici în acea noapte, nici în ziua următoare, cei din familie au început să fie îngrijorați și au întrebat vecinii dacă au văzut ceva în ziua de vineri. „De la vecini a aflat că în ziua de vineri seara, în timp ce erau pe stradă de vorbă, l-au văzut pe soțul său când s-a urcat într-o mașină cu două persoane și având în vedere că în continuare telefonul acestuia era închis, din locuință nu lipsea nici un obiect, soțul său văzut urcând în acea mașină fără nici un bagaj, îmbrăcat cu haine de casă, ba mai mult actul acestuia de identitate era acasă și chiar o sumă de bani cu care intenționau să achite un teren luat în arendă, sumă ce fusese în posesia soțului său, și-a dat seama că ceva nu este în regulă, astfel că a anunțat organele de poliție din comună care mai apoi au făcut demersuri și în imobilul lor s-au prezentat pentru cercetări atât organele de poliție de la Poliția Polovragi, cât și alți ofițeri de la Tg Jiu, au făcut cercetare la locuință, au vorbit cu toți vecinii ce îl observaseră în acea seară și au început căutările. De la acel moment și până în prezent nu mai știe nimic de soțul său, nu a primit nici o informație că ar fi în viață, nefiind găsit de organele de anchetă”, se arată în hotărârea Judecătoriei Novaci.

Dispozitivul hotărârii de declarare a morții, rămase definitive, se va afișa timp de 2 luni la sediul  instanței și al  Primăriei Polovragi, la ultimul domiciliu al celui declarat mort  și se va comunica  serviciului  public comunitar  de evidență a persoanelor  Novaci, pentru a  înregistra moartea. În baza unor proceduri legale, a fost stabilită data decesului ca fiind 03 iulie 2012, ora 23:59.

Vizualizări: 2,037

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: