A murit încercând să traverseze pe zebră!

O bătrână de 80 de ani din municipiu și-a pierdut viața, sâmbătă, în timp ce încerca să traverseze un bulevard pe o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător.

Accidentul s-a produs pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în zona hotelului Anna, strada fiind, de regulă, una intens circulată, dar nu și la momentul în care a avut loc nenorocirea. Un pensionar de 82 de ani a lovit-o în plin pe Florica Coman, o fostă profesoară din oraș. Bărbatul conducea un Matiz care a fost doar puțin avariat în urma impactului cu corpul femeii. Bătrâna se deplasa cu ajutorul unui baston, ceea ce înseamnă că mergea destul de încet. Șoferul Sergiu Trotea spune însă că nu a văzut-o pe femeie, pe carosabil nefiind observate eventuale urme de frânare.

Un echipaj al Ambulanței a sosit în zonă pentru a încerca să ajute victima, dar multiplele leziuni și fracturi osoase pe care le-a suferit bătrâna au dus la decesul ei imediat după producerea accidentului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiindu-i favorabile acestuia în sensul că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Vizualizări: 1,337

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: