A murit un cunoscut jurnalist, originar din Gorj

Darie Novăceanu, fost director al ziarului Adevărul, a murit în Spania, la vârsta de 80 de ani. Acesta s-a născut pe 9 mai 1937, în Crasna, județul Gorj, numele la naștere fiind Aurel Mituțoiu. 

A fost angajat ca referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966). A colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968). A mai lucrat ca funcționar la Uniunea Scriitorilor din România.

În primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană, cu sprijinul lui Petre Roman și Silviu Brucan Darie Novăceanu a fost numit director al ziarului Adevărul, înființat prin redenumirea fostului oficios al Partidului Comunist Român, cotidianul Scînteia.

În martie 1991, când relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman deveniseră tensionate, Novăceanu a fost îndepărtat de la conducerea ziarului.

Prin decretul nr. 101 din 29 noiembrie 1991, Darie Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, începând cu 18 decembrie 1991, funcție pe care a deținut-o până la 24 decembrie 1996. În calitatea sa de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Spania, Darie Novăceanu a fost numit și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid.

Vizualizări: 4,054

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: