Accident la Piștești. Un copil de 2 ani a fost rănit

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs în localitatea Scoarța. 

În urma impactului a rezultat rănirea unei minore de 2 ani.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești, care au stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns de pe un drum comunal, fără să acorde prioritate de trecere unui alt autoturism ce se deplasa pe DN 67 Pișteștii din Deal, condus de un bărbat de 29 de ani, din orașul Novaci, fiind acroșat de acesta, transmite IPJ Gorj.


În urma impactului a rezultat rănirea unei minore de 2 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani.

Victima a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Vizualizări: 1,054

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: