Activitatea în CEO s-ar putea opri. În ce condiţii!

Meteorologii au anunţat cod portocaliu de ger pentru Gorj. Vremea foarte rece este cu două tăişuri pentru CE Oltenia. Pe de o parte a pornit 11 grupuri energetice, asigurând peste 30% din necesarul de energie din ţară, iar pe de altă parte temperaturile mici îngreunează funcţionarea utilajelor şi chiar randamentul personalului. Conducerea CE Oltenia a pus la dispoziţia oamenilor locuri în care să se încălzească şi ceai cald, dar la minus 18 grade activitatea va fi oprită.
Sindicatele din minerit și energie au publicat o adresă trimisă de CE Oltenia sucursalelor, cu privire la activitatea în această perioadă geroasă.
Temperaturile sunt extrem de scăzute, iar consumul de luni trece de 10 mii de MW, CEO asigurând 31%. Drept urmare, în partea de minerit s-a decis că partea de livrări va funcţiona permanent, excedentul de personal va fi plasat pe liniile tehnologice în funcţiune, se va asigura permanenţă pe trei schimburi atât la muncitori, cât şi la conducere.
În perioada geroasă, CE Oltenia va trebui să și oprească unele utilaje, dar și să asigure salariaților ceai. Probleme sunt mai ales la descărcarea garniturilor cu lignit, pentru termocentrale. Liderul Federației Naționale Mine Energie (FNME), Dan Pîrvulescu, a declarat că în cariere se asigură ceai și locuri de încălzit, dar că la minus 18 grade activitatea ar putea fi oprită. „Eu am vorbit încă de vineri cu directorul de la Sucursala Roșia Rovinari și spunea că a făcut aprovizionarea pentru ceai, aveau cât de cât echipamentul pentru iarnă, în care sunt asigurare locurile de muncă cu încălzire și au dat dispoziție ca la minus 18 grade să se oprească. Au fost minus 17, la limită“, a declarat acesta.
OPINIE
„Vor merge luni, marţi, miercuri cu 11 grupuri. Având în vedere că se bazează pe CEO, sperăm ca ministrul Energiei să privească cu multă atenţie situaţia din CEO şi să ne dea o mână de ajutor, conform legislaţiei în vigoare“, a spus Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Vizualizări: 4,012

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: