Află de ce şi când apare „pielea de găină”

Vă confruntaţi adesea cu ceea ce se numeşte „a se face pielea de găină”. În anumite situaţii aţi simţit pe propria piele această senzaţie, dar dacă nu ştiaţi de ce apare, aflaţi că specialiştii au cercetat şi au aflat că aşa-numita „piele de găină”, în limbaj popular, nu este nimic altceva decât un fenomen fiziologic.

Interesant este că oamenii au moştenit acest fenomen de la strămoşii mai îndepărtaţi. Acest fenomen apare sub forma încreţirii şi ridicării pielii din jurul fiecărui fir de păr, atrofiat sau nu, de pe corpul omenesc şi este numit ştinţific piloerecţie. Micile ridicături sunt provocate de contracţia muşchilor miniaturali care sunt ataşaţi fiecărui fir de păr.

Ridicarea firelor de păr şi acele contracţii ale muşchilor apar atunci când organismul simte senzaţie de frig sau pe cea de teamă. Oamenii conştientizează acest lucru, el se vede destul de greu, dar fenomenul este mult mai vizibil la mamiferele cu blană, atunci când acestea îşi zbârlesc părul, iar stratul de aer apărut între peri şi piele serveşte ca un un strat suplimentar izolator contra frigului.

La oameni, în timpul formării „pielii de găină” organismul este încălzit suplimentar de tensiunea musculară provocată de piloerecţie. Dar oamenii experimentează senzaţia de „piele de găină” nu doar când resimt frigul, dar şi în situaţii cu mare încărcătură emoţională, cum ar fi atunci când participă la propria nuntă ori stau pe un podium şi ascultă imnul naţional, ascultă un cântec care le trezeşte amintiri care i-au marcat profund sau vizionează filme, horror sau de alt gen.

Denumit în termeni medicali ca reflex pilomotor, acest fenomen fiziologic nu apare doar atunci când organismul resimte frigul sau senzaţiile de teamă şi cele încărcate emoţional, ci este şi un simptom clasic al unor afecţiuni precum epilepsia, unele tumori ale creierului sau ale hiper-reflxului autonom. Reflexul pilomotor este omniprezent şi în cazul consumatorilor de droguri de înalt risc precum heroina şi se manifestă atunci când aceste persoane nu-şi procură în timp dozele.

La oameni, reflexul pilomotor apare cel mai frecvent pe antebraţe, dar poate să apară şi în regiunea pieptului, gâtului, picioarelor sau altor zone corporale cu pilozitate.

Vizualizări: 2,408

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: