Alegeri la ALDE Gorj! Cine vrea să fie preşedinte

ALDE Gorj se pregăteşte de alegeri. În luna februarie are loc conferinţa judeţeană de alegeri a ALDE Gorj şi fostul senator Dian Popescu îşi doreşte să rămână preşedintele formaţiunii, declarând că partidul are nevoie de reorganizare. Dian Popescu a mai precizat că nu ar accepta niciodată o funcţie care să nu-i permită să fie preşedinte de partid în continuare.

Fostul senator Dian Popescu a pierdut postul de parlamentar, însă afirmă că va rămâne în continuare pe scena politică şi nu oricum, ci din poziţia de preşedinte al ALDE Gorj. Asta în contextul în care partidul se pregăteşte de alegeri, Dian Popescu declarând nu numai că va candida, dar va şi câştiga. ”Vor avea loc alegeri în februarie la ALDE Gorj. Şi câştig. Voi rămâne în prim planul scenei politice, pentru că asta am făcut de şapte ani. Auzeam că mă voi duce într-o funcţie care nu-mi va permite să fiu preşedinte de organizaţie (n.r. – prefect). Nu mă duc în nicio funcţie de genul acesta, pentru că vreau să rămân preşedintele ALDE Gorj, vreau ca partidul să fie sudat”, a spus Dian Popescu.
Întrebat dacă se teme cumva de colegul său, Scarlat Iriza, care a şi obţinut un mandat de senator, Dian Popescu a spus că nu are nicio legătură mandatul de parlamentar cu funcţia de preşedinte de partid. ”Chiar dacă aş vrea să las pe cineva în loc, nu ar accepta preşedintele Tăriceanu. Sunt foarte mulţi politicieni care sunt parlamentari, dar asta nu înseamnă că sunt şi preşedinţi de filiale. ALDE Gorj are nevoie de o conducere şi de o reorganizare, pentru că este un partid mic, neerodat în alegeri. Mai sunt multe de făcut. Organizaţia municipală şi celelalte trebuie să funcţioneze de la sine, trebuie să avem sedii în marile oraşe, avem în Motru, Rovinari, Târgu Jiu, urmează Cărbunești, Novaci și toate orașele”, a mai spus Dian Popescu, fostul senator ALDE.
Dian Popescu nu a negat faptul că ar fi interesat de o funcție la nivel central, însă spune că va lăsa totul la aprecierea partidului.

Vizualizări: 2,472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: