Alertă! Zeci de persoane înţepate de insecte în ultima lună

Câteva zeci de persoane muşcate de căpuşe sau înţepate de alte insecte s-au prezentat în ultima lună la Camera de Gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu pentru a primi îngrijiri şi tratament. Odată cu apariţia căldurii, numărul persoanelor care au intrat în contact cu aceste insecte a început să crească.

Printre cei care au avut ghinionul să fie muşcaţi de o căpuşă se numără şi Alexandru Becheru din Târgu Jiu, în vârstă de 33 de ani. Bărbatul spune că a fost la pescuit şi a fost muşcat de o căpuşă de piciorul drept. Chiar dacă a reuşit să îndepărteze insecta, au început să apară complicaţii. Aşa se face că ieri s-a prezentat la spital pentru investigaţii şi tratament. „Duminică am fost la pescuit în Alimpeşti, pe un râu. Seara, când am ajuns în oraş, am constatat că am o căpuşă. Am scos-o. Luni a fost puţin umflat, iar astăzi de dimineaţă am văzut că e mai umflată şi mi-au apărut şi nişte bubiţe pe corp. Am venit la spital, să văd ce îmi zic, să nu apară alte probleme. M-au mai muşcat căpuşele înainte, dar nu am avut simptomele astea”, a spus Alexandru Becheru.

Medic UPU: Avem 4-5 cazuri pe zi

Tot mai mulţi gorjeni se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Gorj pentru a primi îngrijiri după ce au fost muşcaţi de căpuşe sau înţepaţi de insecte. Unii au început să muncească pe lângă casă, prin curţi şi grădini, alţii ies la iarbă verde pentru a se destinde. “Odată cu venirea căldurii, într-adevăr ne confruntăm cu prezentarea în serviciul de urgenţă a multor persoane înţepate de căpuşe. A crescut numărul de prezentări a persoanelor alergice la înţepăturile de albine, bondari. Putem să raportăm pe ultima lună un număr de aproximativ 40 de prezentări de persoane înţepate de căpuşe. Dacă în primăvară aveam 1-2 cazuri pe săptămână, acum avem 4-5 cazuri pe zi”, a declarat Ramona Oprea, medic UPU.  

De regulă pacienţii se prezintă la Serviciul de Urgenţă unde sunt trataţi după care sunt dirijaţi către secţia de Boli Infecţioase unde pe lângă recomandările de tratament de lungă durată sunt luaţi şi în evidenţă. Reprezentanţii spitalului spun că până acum nu s-a raportat nicio suspiciune de boală Lyme.   

Recomandări

Medicii nu recomandă scoaterea căpuşei acasă, întrucât la extragere este posibil ca necunoscătorii să facă erori, să stoarcă insecta în timp ce aceasta se află încă în piele sau să o rupă. Cel mai indicat este ca victima să se prezinte, în primele 24 de ore de la înţepătură, la spital sau la medicul de familie pentru extragerea corectă a insectei şi urmarea tratamentului profilactic. În afară de boala Lyme, căpuşa poate provoca şi alte infecţii. Aplicarea spray-urilor speciale este un mijloc destul de eficient pentru protecţia împotriva muşcăturilor insectelor.

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: