Alt primar din Gorj învinge ANI

Încă un primar din Gorj a reuşit să câştige bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate. Edilul comunei Turburea, Ion Bîrcă, a obţinut astăzi o decizie definitivă de la instanţa supremă. „Admite recursul declarat de reclamantul Bîrcă Ion împotriva sentinţei nr. 409 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând: Admite acţiunea formulată de reclamantul Bîrcă Ion şi anulează în tot raportul de evaluare 58326/G/II/11.12.2013 emis de A.N.I.. Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 409 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017”, au decis magistraţii.

Potrivit ANI, primarul comunei Turburea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 februarie – 4 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al comunei Turburea și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Turburea. De asemenea, Bîrcă a mai fost declarat incompatibil pentru că a fost reprezentantul comunei în A.G.A. a S.C. JUPSAL SALUBRIS S.R.L. Jupânești, societate de salubritate la care Consiliul Local Turburea are calitatea de asociat.

Vizualizări: 5,907

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: