Anafură distribuită în pahare de plastic într-un oraș din Gorj

Autoritățile locale din Țicleni fac un apel la credincioși să nu meargă la biserică în această perioadă și nici de Sfintele Paști. Primăria, în colaborare cu preoții din oraș, face tot posibilul ca toți cetățenii să primească anafură în condiții bune.

”Niciun credincios nu poate participa la slujbele din biserică în toată Săptămâna Mare. Ținând seama de aceste lucruri vă informăm că pâinea binecuvântată, stropită cu agheasmă și vin, numită ,,Paști”, va fi sfințită în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, și se va distribui de către preoți în fiecare gospodărie, în zilele de vineri și sâmbătă. Pentru distribuirea în condiții optime, Primăria Țicleni a achiziționat pahare de plastic cu capac ce vor fi puse la dispoziția parohiilor din oraș”, a precizat primarul din Țicleni, Radu Constantin.

La Motru, vineri și sâmbătă, între orele 8.00-16.00, vor fi distribuire bucățele de pâine sfințită din ușă în ușă, credincioșilor, de către voluntari care vor fi echipați în conformitate cu măsurile de protecție, respectiv cu mască și mănuși.

“De asemenea, voluntarii, vor distribui Lumina Sfântă în ziua de duminică, 19.04.2020, la fiecare scară de bloc, în intervalul orar 6.00 – 10.00”, a transmis primarul Gigel Jianu.

Vizualizări: 2,118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: