Antrenorul Dragoș Militaru a făcut nouă achiziții pentru promovarea în Liga 1

Antrenorul gorjean Dragoș Militaru a intrat serios în campania de achiziții pentru a face la Târgoviște o echipă de promovare în Liga 1. În mai puțin de o săptămână de la reunirea lotului acesta a reușit să facă nouă transferuri importante, ultimul sosit fiind un fost elev al său de la Dej.

Militaru a adus la Chindia Târgoviște un fotbalist pe care l-a pregătit sezonul trecut, la Unirea Dej. Antrenorul a convins conducerea că are nevoie de mijlocașul Răzvan Matiș, în vârstă de 22 de ani, în încercarea de a promova în Liga 1.

Pe lângă acesta Militaru a mai convins opt jucători de valoare să i se alăture, printre ei fiind doi foști golgheteri de la Pandurii, Gabriel Dodoi și Andrei Blejdea, ambii cu meciuri jucate în prima ligă.

Chindia Târgoviște l-a prezentat deja pe Răzvan Matiș, sâmbătă, 1 iulie, fiind de fapt o revenire mai exact, jucătorul evoluând la formația din Târgoviște în perioada iulie 2021 – februarie 2022, sub formă de împrumut de la Farul.

Originar din Cluj-Napoca, Răzvan Matiș are 22 de ani, însă, în ciuda vârstei destul de fragede, a bifat deja destul de multe echipe în cariera sa, acum fiind la a șaptea, iar la Chindia fiind pentru a doua oară.

Crescut la Academia Gheorghe Hagi, campion U19 în 2019 cu Viitorul Constanța, Matiș nu a reușit să facă pasul la prima echipă a clubului ”Regelui”, ci a fost împrumutat la Campionii FC Argeș și mai apoi la Petrolul, echipe cu nume în fotbalul românesc.

Înainte de anunțul aducerii lui Răzvan Matiș, Chindia Târgoviște i-a mai legitimat, după retrogradarea în Liga 2, pe Florin Plămadă (fundaș, ex Poli Iași), Roberto Romeo (fundaș, ex FK Miercurea Ciuc), Vlad Prejmerean (mijlocaș, ex Unirea Slobozia), Dorian Railean (portar, ex Unirea Dej), Gabriel Dodoi (atacant, ex. ACS Viitorul), Alexandru Gîț (fundaș, ex Unirea Dej), Iustin Popescu (portar, ex CS Mioveni), Andrei Marc (fundaș, ex FC Brașov) și Andrei Blejdea (atacant, ex Gloria Buzău).

Vizualizări: 2,132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: