Mâncare de mazăre cu sos alb cu smântână 

Mâncarea de mazăre cu sos alb și smântână este un fel de bechamel cu legume, pentru că se poate face și cu dovlecei.  În unele zone se prepară și cu gulii, morcovi și chiar varză. 

Pentru cei care preferă mazărea în orice formă, această garnitură de mazăre cu sos de smântână e una dintre alegerile ce pot fi pregătite când se găsește mazăre proaspătă. 

Ingrediente:

    400 de grame de mazăre boabe, proaspătă sau congelată

    1 ceapă mică fin tocată

    30 de grame de unt 

    1 lingură – 20 de grame – de făină

    300 de mililitri de lapte integral (3,5% grăsime), cald

    100 de grame de smântână cu 20% grăsime

    ½ de legătură de mărar verde, fin tocat

    sare și piper alb, după gust

Mod de preparare:

Este recomandat să se pregătească cu mazăre proaspătă mai ales dacă este din grădina proprie. E nevoie să folosiți 400 de grame de boabe, deci, cântăriți, așadar, mazărea boabe, nu cu tot cu păstăi.

Se pune pe foc o oală cu 2 litri de apă până dă în clocot. În momentul în care apa a început să fiarbă se adaugă o linguriță de sare și apoi boabele de mazăre. Din momentul în care s-a adăugat mazărea în apă trebuie să treacă 5 minute, apoi se scoate.

Prepararea sosului alb:

Se toacă ceapa mărunt apoi se pune untul la topit, pe foc mic, într-o cratiță cu fundul gros. Când untul s-a topit, fără să se încingă prea tare se adaugă ceapa și un praf bun de sare. Sarea ajută la extragerea apei pe care o conține ceapa, astfel aceasta se înăbușă, nu se prăjește în grăsime. Ceapa trebuie să se fie ușor translucidă, semn că s-a înmuiat suficient. În acest moment, se adaugă făina și se amestecă timp de 3-4 minute, să înceapă să se gătească și făina dar să nu se rumenească. Treptat  se adaugă laptele cald, amestecând continuu, să se evite  formarea cocoloașelor și se lasă să fiarbă cinci minute. În final, se asezonează sosul cu sare și piper alb, după gust. Dacă vi se pare prea dens, puteți dilua sosul, în această fază, cu puțin lapte fierbinte.

Odată fiert suficient sosul, se adaugă în cratiță, peste acesta, mazărea scursă de apa în care a fiert. Se amestecă bine și se menține pe focul foarte mic încă 2 minute, apoi se adaugă peste mazăre și smântâna.  Se mai lasă pe foc încă vreo 30 de secunde apoi se oprește focul. La final se adaugă și mărarul tocat. 

Această mazăre cu sos alb cu smântână e o garnitură care se poate servi cu pui fript.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: