Aproape 400 de noi cazuri de rujeolă

Într-un raport recent emis de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), situația cazurilor de rujeolă în România în perioada 1 ianuarie 2023 - 21 ianuarie 2024 este îngrijorătoare.

Au fost confirmate 3.746 de cazuri în intervalul menționat, iar 393 au fost înregistrate săptămâna aceasta.

Potrivit INSP, trei decese au fost înregistrate în cursul anului trecut, iar cel de-al patrulea a fost raportat, în perioada 8 – 14 ianuarie, la un copil în vârstă de un an, nevaccinat antirujeolic, din judeţul Giurgiu, având următoarele comorbidităţi: insuficienţă respiratorie cronică restrictivă, hidrocefalie, tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor.

Raportul evidențiază că cele 3.746 de cazuri au fost înregistrate în 36 de județe și în București, iar distribuția geografică arată o concentrare semnificativă în județele Mureș (819 cazuri), Brașov (801 cazuri), Cluj și Giurgiu (204 cazuri fiecare) și în București (526 cazuri).

Vizualizări: 826

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: