Aproape o mie de gorjeni nu au primit decizii de recalculare a pensiilor

Casele de pensii vor emite de săptămâna viitoare alte 170.000 de decizii de recalculare. Vor ajunge la seniorii care, din diferite motive, nu au primit până acum hârtia, dar și la cei care au contestat documentul, pe motiv că au găsit erori de calcul. Și în județul Gorj sunt aproximativ o mie de astfel de cazuri. 

După săptămâni de așteptare și multe drumuri la ghișee, pensionarii urmează să primească noile decizii de recalculare, verificate în amănunt.

Au apărut reguli suplimentare și pentru pensionarii stabiliți peste hotare. Ca să-și încaseze pensiile, aceștia trebuie să trimită în țară, de două ori pe an, un document care să ateste că sunt în viață și nu o singură dată, așa cum procedau până acum.

Certificatul de viață se găsește pe site-ul Casei de Pensii, este bilingv și trebuie trimis până la sfârșitul lunii martie pentru prima verificare și până în septembrie pentru a doua.

Documentul trebuie să fie semnat de un reprezentant al casei de pensii din statul respectiv sau de un notar, un doctor, un consilier juridic ori o asociație de români care are încheiate parteneriate cu instituțiile statului.

La nivel național, sunt aproximativ 65.000 de români care locuiesc în diferite state ale lumii, dar primesc și pensie de acasă.

Numai în Capitală sunt în jur de 10.000 de oameni, iar numărul lor crește pe măsură ce românii care au plecat la muncă peste hotare au ajuns acum la vârsta pensionării.

Vizualizări: 1,817

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: