Artă și poezie la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”. Sunt invitate două artiste de renume

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește, pe 28 august, două evenimente culturale de marcă. De la ora 16:30 este programat vernisajul expoziției „Fire din descânt”, semnată de artista internațională Betty Stoicovici, iar de la ora 17:00 va avea loc lansarea volumului de poezie „Mis-en-abîme”, scris de cercetătoarea și autoarea Henrieta Anișoara Șerban.

Betty Stoicovici este una dintre cele mai cunoscute artiste florale din România, cu o carieră consolidată pe plan european. A studiat în Elveția și s-a format sub îndrumarea unor maeștri internaționali precum Gregor Lersch și Daniel Santamaria. Din 2018 predă cursuri de design floral la Academia Agop, iar în 2019 a reprezentat România la prestigiosul festival FlowerTime din Bruxelles. În 2022 a câștigat Premiul presei la festivalul Floralien din Gent, Belgia. A expus în numeroase spații de prestigiu, precum Palatul Cantacuzino – Sinaia, Galeria Galateca – București sau Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia.

Henrieta Anișoara Șerban este doctor în Filosofie și cercetător științific la Academia Română, unde activează în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” și al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu”. A publicat numeroase lucrări în domeniul filosofiei și științelor politice și a primit distincții importante, printre care Premiul „Constantin Noica” al Academiei Oamenilor de Știință din România. Volumul „Mis-en-abîme”, lansat la Târgu Jiu, este prima sa carte de poezie, publicată la editura franceză L’Harmattan într-o colecție coordonată de poetul și filosoful Philippe Tancelin.

Muzeul Brâncuși devine nu doar un loc al memoriei marelui sculptor Constantin Brâncuși, ci și o platformă vie pentru arta contemporană.

 

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: