ATENȚIE: Nu lăsați copiii pe tablete! Ce riscă!

Specialiștii au identificat cel puțin 10 riscuri la care îi expuneți pe copiii sub 12 ani, dacă îi lăsați să utilizeze în exces tabletele, smarphone-urile și alte gadgeturi cu ecrane mici.

Dezvoltarea deficitară
Folosirea gadget-urilor reduce mobilitatea, iar la copii poate conduce la o dezvoltare întârziată, în condițiile în care mișcarea le permite acestora să dezvolte abilități bazate pe învățare și atenție. 

Dezvoltarea accelerată a creierului
Stimularea unui creier în curs de dezvoltare cauzată de supraexpunerea la tehnologii (telefoane mobile, internet, iPad-uri, TV) s-a dovedit a fi asociată cu funcționarea cognitivă executivă și deficit de atenție, întârzieri cognitive, tulburări de învățare, creșterea impulsivității și scăderea capacității de autocontrol.

Dependență
Dependența de tehnologie poate conduce la un decalaj între părinți și copil. În absența afecțiunii părintești, copiii devin și mai dependenți de aceste gadgeturi. Studiile arată că unul din 11 copii cu vârste între 8 și 18 ani este dependent de tehnologie.

Somn insuficient
Potrivit unor studii, părinții a peste 75% dintre copii le permit acestora să folosească gadgeturile în camerele lor, ceea ce înseamnă că ei pot rămâne treji toată noaptea. Lipsa somnului le poate afecta activitatea din timpul zilei și succesul la școală.

Probleme cu ochii
Expunerea pe termen lung la ecrane va conduce cu ușurință la probleme oftalmologice sau chiar la sindromul privitului la computer. 

Obezitate generalizată
Prezența gadget-urilor în camerele copiilor crește riscul de obezitate cu 30%, dar și complicațiile ulterioare ale acestei boli. Copiii obezi sunt susceptibili de a dezvolta diabet, ceea ce sporește riscul unui atac de cord și al unui accident vascular cerebral. 

Comportament agresiv
Violența prezentată în mass-media îi poate face pe copii agresivi. Prin urmare, copiii nu ar trebui sa fie expuși la imagini conținând violență sexuală și fizică.

Boli mentale
Specialiștii au arătat că expunerea frecventă și îndelungată la cele mai noi tehnologii conduce la următoarele afecțiuni: autism, anxietate, psihoză, tulburare bipolară, depresie, tulburări de atașament, deficit de atenție, comportament problematic. 

Emisii de radiații
În mai 2011, OMS a plasat telefoanele mobile în categoria de risc 2B din cauza radiațiilor emise, ceea ce înseamnă că acestea pot duce la cancer. 

Demență digitală
Demența digitală este scăderea semnificativă a capacităților cognitive ca urmare a utilizării excesive a tehnologiei, ceea ce afectează procesul de învățare și îndeplinirea sarcinilor obișnuite de către copii. 

Vizualizări: 5,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: