Au făcut scandal în spital şi au ajuns în arest

Trei tineri au ajuns în arestul poliţiei după ce şi-au arătat muşchii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Rovinari. Ei au mers la spital ca să continue scandalul cu un tânăr. Rovinărenii sunt cercetaţi acum pentru ultraj contra bunelor moravuri, perturbarea liniştii publice şi distrugere. Ieri Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a decis reţinerea acestora pentru 20 de zile.

Cei trei tineri de 23, 24 respectiv 26 de ani din Rovinari au agresat duminică noaptea un tânăr de 21 de ani într-un bar din localitate. Din cauza loviturilor primite victima s-a dus cu un prieten la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Rovinari. Aici au venit şi cei trei suspecţi care au continuat actele de agresiune fizică asupra celor doi, iar în timpul altercaţiei fiind spart şi geamul termopan de la uşa de intrare în camera de urgenţă a unităţii medicale.

Tinerii au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. „Nu am făcut nimic. Nici nu am bătut nici nu am luat bătaie. Nu ştiu de ce ne-au arestat. Ne-au luat poliţiştii de pe stradă nevinovaţi”, spunea unul dintre aceştia în apărarea sa.

Judecătorii au emis pe numele celor trei suspecţi mandate de arestare preventivă pentru 20 de zile.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: