Au rezolvat problemele dintr-o școală închisă de DSP. Vești bune pentru elevi și părinți

Școala din satul Rugi, comuna Turcinești, își va deschide din nou porțile! În anul trecut școlar ea nu a funcționat din cauză că elevii nu beneficiau de condiții decente în sălile de clasă. Administrația locală a pus lacătul pe unitatea de învățământ, iar elevii au fost nevoiți să facă naveta cu microbuzul școlar până la o altă școală. Decizia i-a nemulțumit pe părinți, care au cerut ca reprezentanții primăriei să se implice astfel încât școala din satul lor să poată fi redeschisă. 


Nu mai puțin de două miliarde de lei vechi a investit primăria comunei Turcinești în școala din satul Rugi, o clădire veche, care nu mai beneficiase de îmbunătățiri până acum. Un sprijin important a venit și din partea unei fundații care a dorit să pună umărul la salvarea unității de învățământ. 

„Fundația care s-a implicat în acest proiect dă asigurări că până pe 5 septembrie școala din Rugi va fi gata să primească elevii. Noi, ca primărie, ne-am implicat cum am putut și de câte ori ni s-a cerut ajutor. Ca și bani, am alocat două miliarde de lei vechi. Dar nu numai banii au contat. Am ajutat și cu utilaje și cu forță de muncă. Până la urmă, este în interesul copiilor din zonă. Personal, eu consider că le-ar fi fost mult mai bine la școala din Turcinești, care este din ce în ce mai solicitată, dar dacă părinții nu au prea fost de acord cu naveta...”, a afirmat primarul comunei Turcinești, Dumitru Modrea.

În septembrie, anul trecut școala din satul Rugi, care cuprinde o grădiniţă şi o şcoală primară, a fost închisă de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj din cauză că la toaletele ecologice erau puși saci menajeri pentru colectarea dejecţiilor. S-a luat atunci decizia ca toți cei 19 copii să fie relocați la Şcoala Gimnazială «Grigore Geamănu» din comună.

Vizualizări: 742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: