Avram Iancu pleacă într-o nouă aventură

Avram Iancu, celebrul înotător din Valea Jiului, va pleca pe 2 septembrie într-o nouă aventură. Acesta va traversa Marea Neagră, înot, de la Sulina la Istanbul, pe o distanță de 630 kilometri, în 45 de zile.

Plecarea va fi pe 2 septembrie, de la ora 10.00, de la Sulina, acolo unde s-a încheiat anul trecut călătoria sa de 89 de zile. Iancu a parcurs atunci înot Dunărea, de la izvoare până la locul în care se varsă în Marea Neagră.

„Doresc ca, de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta, pentru a reaminti românilor deznădăjduiți și pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic”, a scris Avram Iancu pe blogul său.

Avram Iancu are 42 de ani și este bibliotecar la Petroșani. Prima mare aventură a acestuia este traversarea Canalului Mânecii fără a purta costum de neopren. (A.A.)

Vizualizări: 1,146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: