Băieţii aceştia din Târgu Jiu au dat lovitura! Colaborare inedită cu Voltaj

Târgujienii de la „Noaptea Târziu” au lansat recent „Cred că-s hip”, piesă făcută în colaborare cu trupa Voltaj. Adrian Popescu, unul din membrii trupei „Noaptea Târziu”, este din Târgu Jiu şi s-a făcut remarcat în urmă cu câţiva ani cu o serie de parodii şi cover-uri după piese ale unor artişti celebri. Colaborarea cu Voltaj a fost una extrem de apreciată de fani, iar filmările videoclipului au fost pline de peripeţii. „Băieţii aceştia care au făcut deja un milion de subscriberi pe YouTube au ajuns la un număr de abonaţi atât de mare făcând mişto de alţii, au făcut mişto şi de noi, adică au făcut o parodie la «20», noi am văzut postarea, ne-am amuzat foarte tare şi le-am spus «măi, băieţi, dacă voi sunteţi atât de buni la mişto, hai să vedem, pe bune, când e să cântaţi, sunteţi în stare?» Şi culmea e că au venit la studio, a fost un vibe foarte mişto între noi, ne-am distrat foarte bine, noi aveam piesa asta începută şi a ieşit ceva frumos”, a spus Călin Goia, membrul trupei Voltaj. Solistul spune că în timpul filmărilor au speriat chiar şi un cuplu care venise să facă poze de nuntă la Palatul Ştirbei.

Vizualizări: 2,711

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: