Băloi şi Dănăcică, noii vicepreşedinţi ai AJF Gorj

Mihai Prunariu a fost reales vineri preşedinte al AJF Gorj, fiind singurul candidat pentru acest post. În cel de-al treilea mandat la AJF, Prunariu îi va avea ca vicepreşedinţi pe Daniel Băloi şi Ovidiu Dănăcică, cei doi fiind aleşi de reprezentanţii cluburilor din judeţ. Băloi ocupă în acelaşi timp şi funcţia de secretar general la echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu. În privinţa votului, Băloi a fost ales vicepreşedinte încă din primul tur cu 25 de voturi, iar apoi lupta s-a dat între Dănăcică şi Floroiu, câştig de cauză având primul. Din noul Comitet Executiv de la AJF mai fac parte Daniel Mihuţoiu ca reprezentant al cluburilor de Liga IV, Camilian Floroiu ca reprezentant al cluburilor de Liga V, dar şi Alin Poenaru ca reprezentant al sectorului copii şi juniori. Ultimul loc în CEX este rezervat preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitri, funcţie ocupată în acest moment de Mihaela Popescu, arbitru asistent la nivelul ligii a doua. La alegerile de vineri au venit ca invitaţi speciali Alexandru Deaconu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar şi Vasile Avram, fost preşedinte al CCA şi actualmente preşedinte al AMF Bucureşti. Totodată a fost prezent şi Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj care ocupă şi funcţia de preşedinte de onoare al AJF Gorj.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: