Bani pentru gorjenii care au activități casnice
Gorjenii care desfăşoară activități în gospodăria proprie sau în alte gospodării fără scop comercial, pot primi bani de la stat.
Ca să intre în posesia tichetelor valorice este nevoie ca între prestatorul casnic şi beneficiarul casnic să se stabilească un raport juridic prin acordul de voinţă al părţilor, fără a avea o formă scrisă, în vederea prestării activităţilor casnice.
"Beneficiarul cumpără tichete casnice de la AJOFM Gorj (sediu sau online), iar prestatorul le primește pentru activitatea prestată. Tichetele pot fi preschimbate în bani, iar prestatorul beneficiază de acoperire la pensie și sănătate", anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj.
Valoarea nominală a tichetului de activităţi casnice este de 15 lei şi poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Valoarea minimă a contribuţiei lunare, este contribuţia aferentă a minimum 85 de tichete de activităţi casnice.
"Beneficiarii casnici care au achiziţionat şi utilizat într-un an calendaristic un număr de cel puţin 600 de tichete de activităţi casnice pot beneficia gratuit, la cerere, în anul următor, de 75 de tichete de activităţi casnice", a mai precizat AJOFM Gorj
Vizualizări: 317
Distribuie Trimite pe WhatsApp