Banii prin programul ”Anghel Saligny” se lasă așteptați. Primarii caută alte soluții!

Promisiuni peste promisiuni, dar nimic nu s-a concretizat! Vorbim despre cel mai așteptat program care ar urma să dezvolte localitățile din județul Gorj, programul Anghel Saligny. Primarii s-au săturat să tot aștepte banii de investiții, mai ales că se află, deja, la jumătatea mandatului 2020-2024 și în curând vor trebui să se prezinte în fața comunităților cu rezultatele celor patru ani. 


Într-o postură destul de dificilă sunt primarii care se află la primul mandat. Cu greu reușesc să puncteze obiective realizate în localități, mai ales dacă nu primesc sprijin financiar. În momentul de față, edilii așteaptă banii promiși prin programul Anghel Saligny, însă nici până la ora actuală aceștia nu au ajuns în vistieria primăriilor. Presați de trecerea timpului, edilii caută soluții salvatoare. Un exemplu în acest sens este primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan.

 „Eu am acum un proiect de mare anvergură, pe Anghel Saligny, sper din suflet să-mi acorde acei bani. Este vorba despre 70 de miliarde de lei vechi, dar din câte am înțeles se cam întârzie. Ne-au promis sumele acelea de bani, dar concret nu putem face nimic. Astfel, eu am luat decizia ca, dacă până la sfârșitul acestui an nu se concretizează nimic, banii pe care îi am în bugetul local, să-i investesc strict pentru alimentarea cu apă. Vreau să demarez acest proiect și să-l continui atât cât îmi permite bugetul. Am un excedent de aproximativ 8 miliarde de lei vechi pe care intenționez să-i investesc în acest proiect”, a afirmat Gabriel Deteșan.

Edilul a mai declarat că speră ca ideea lui să fie acceptată și de consilierii locali, astfel încât planul pe care și l-a propus, să poată fi dus la bun sfârșit.

Vizualizări: 817

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: