Ieşirea preşedintelui Băsescu pe postul public de televiziune a avut darul de a calma spiritele agitate de televiziunile mogulilor care-l dădeau grav bolnav, ba chiar aproape de coşciug, cum le-ar plăcea lui Voiculescu şi Vântu. Cum zvonurile şi declaraţiile apărute după plecarea delegaţiei FMI s-au înmulţit, generând alte seturi de zvonuri  care de care mai prăpăstioase, Băsescu a simţit nevoia să transmită câteva idei în continuarea celor pentru care este muşcat din toate părţile.

4,5 miliarde de euro va fi deficitul fondului de pensii în anul 2012, iar perspective de a se micşora nu prea sunt dacă economia nu-şi porneşte motoarele. Pentru un stat modern cum se vrea România este de neconceput să nu poată plăti pensiile  şi cu toate acestea posibilitatea ca acest lucru să se întâmple există din păcate. Băsescu sublinia faptul că nu ne putem împrumuta la infinit pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor pentru că am părea o ţară de mâna a doua. Problema nu este cum părem noi în ochii Europei sau ai lumii, ci problema este că nimeni nu te împrumută la infinit şi vine vremea când împrumutul trebuie returnat, iar dacă de banii care ţi s-au dat doar ai mâncat şi ai băut, dai din umeri şi creditorul începe dă-şi ia de prin casă.

Graba cu care s-a anunţat o creştere salarială a bugetarilor rămaşi după marea epurare se pare că l-a înfuriat pe Băsescu şi pe bună dreptate pentru că, chiar şi în condiţiile în care economia va înregistra o mică creştere nu te repezi să bagi primii leuţi acolo de unde abia i-ai luat! Dacă plecarea femeiştilor a lăsat în urmă o dâră de optimism în sensul că una peste alta aceştia au apreciat măsurile de austeritate şi au căpătat şi asigurări că ele vor continua Băsescu a venit şi ne-a repus cu picioarele pe pământ. Putem să zâmbim doar aşa dacă suntem nişte firi mai vesele, dar motive reale de hlizeală n-o să avem nici în 2011 şi mai mult ca sigur nici în 2012, pentru că un lucru stricat în atâţia ani nu se repară de pe o zi pe alta.

În toată această perioadă n-am văzut nici un partid politic ieşind la înaintare şi recunoscând că situaţia în care ne zbatem acum i s-ar datora în mare măsură, deşi ştim cu toţii că cei mai mulţi pensionari provin din anii 1996-2000, perioada social democrată, când pensionările anticipate au atins cote îngrijorătoare, că măririle aberante de salarii li se datorează liberalilor etc. Se pare că PDL-ului aşa i-a fost scris; să plătească greşelile comise de alţii şi să rişte să înfrunte valul de nemulţumiri. Omul se bucură când îi dai, dar ia parul în mână atunci când îi iei. Riscând să piardă o mare parte din votanţi sper ca PDL să meargă până la capăt şi să reformeze un stat care geme sub povara celor care ar trebui să-l facă să funcţioneze. Toate operaţiile dor, dar de cele mai multe ori pacientul se face bine.