Bătaie la o terasă din Târgu Jiu. Implicați: trei bărbați și o femeie!

Polițiștii au intervenit în Cartierul Debarcader, din Târgu Jiu, după ce oamenii din zonă au sunat la 112 și au anunțat că a avut loc un scandal între mai multe persoane.

"La fața locului s-a deplasat patrula din cadrul Biroului de Ordine Publică, care a stabilit faptul că, la aceeași dată, patru persoane, respectiv 3 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani și o femeie de 23 de ani, în timp ce se aflau la terasa unui local public din municipiul Târgu-Jiu, în urma unui conflict spontan, și-au aplicat reciproc, lovituri", transmite IPJ Gorj. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Vizualizări: 5,443

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: