Belgher, reclamat la poliție că s-a pus în fața mașinii. Cum explică!

Un salariat al Complexului Energetic Oltenia a depus plângere la poliție împotriva lui Leonida Belgher, pentru că s-ar fi pus în fața mașinii lui pentru a-i bloca plecarea. Fost consilier local la Alimpești, Belgher este în prezent angajat la societatea de transport public din Târgu Jiu, Transloc SA.

Alin Glăvan lucrează la termocentrala Rovinari și ieșise din schimbul III. “Eram acasă și am văzut de pe balcol că îmi filmează cineva mașina. L-am rugat pe fiul meu să coboare, să vedem ce se întâmplă. Când a vrut să mute mașina, acel individ despre care nu știam cine este s-a pus în față și nu l-a lăsat. Am depus plângere la poliție”, a spus Glăvan.

Acesta susține că are două mașini și un singur loc de parcare, la fel și un vecin. “Pe locul ăsta puneam mașina care apucam și probabil, prin această intervenție, vor să mă împiedice să mai pun mașina acolo. Nu știu ce calitate are acest Belgher, care ne-a blocat plecarea până a venit Poliția locală”, a mai spus Glăvan.

Leonida Belgher a explicat cum a ajuns la fața locului. “Mașina era parcată prea aproape de intersecție și restul mașinilor nu aveau vizibilitate. Pe mine mă cheamă oamenii, că știu că mă implic. Nu mai au la cine să apeleze și mă cheamă pe mine”, a spus Belgher.

Poliția locală a dat un avertisment, dar Belgher s-a ales cu o plângere la poliție.

Vizualizări: 3,625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: