Bloc în flăcări în Târgu-Jiu

Un incendiu de proporţii a avut loc vineri seara la un bloc de locuinţe din Târgu Jiu. A fost nevoie de trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stinge focul. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Focul a izbucnit de la o afumătoare improvizată pe acoperişul blocului.

Incendiu s-a produs în jurul orei 20 la un bloc cu patru etaje din zona Castanilor din municipiu. Trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit să lichideze focul, operaţiunea durând aproximativ 30 de minute. Cum incendiul s-a produs la acoperişul blocului, pompierii au fost nevoiţi să folosească şi o autoscară şi să realimenteze două autospeciale.

Zeci de oameni s-au adunat în jurul blocului când au văzut flăcările. Locatarii spun că incendiul a fost provocat de o afumătoare improvizată pe acoperişul blocului, de către o familie care locuieşte la ultimul etaj. Oamenii povestesc înspăimântaţi cum şi-au părăsit locuinţele de teamă să nu ia foc. „Eram în casă cu nepotul şi dintr-o dată am auzit bubuituri. Am luat copilul, eram şi desculţi şi am coborât din bloc. Au o făcut o afumătoare acolo, de la ea a luat foc”, a spus una dintre locatare. 

Din fericire, locuinţele oamenilor nu au fost afectate.

A doua zi, un alt incendiu

Pompierii nu au scăpat nici sâmbătă de evenimente. Acoperişul unei case din Târgu Jiu a luat foc, iar două echipaje s-au deplasat pentru a stinge incendiul. Din fericire, nu au existat victime.

Casa de pe strada Mehedinţi aparţine lui Aurel Vădan. Bătrânul se afla internat în spital când s-a produs incendiul. Urma să vină acasă, iar fiica şi ginerele său, care locuiesc la câteva case depărtare, au vrut să-i încălzească camera. După ce au făcut focul în sobă, au plecat şi au lăsat focul nesupravegheat. „Nu am plecat decât 30 de minute. Nu ne aşteptam să se întâmple aşa ceva, am zis să aibă cald în casă când se întoarce, pentru că e bolnav. Tata nu a mai curăţa coşul de mult timp şi luă foc podul casei”, a spus fiica proprietarului.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: