Blocați în Gorj! Cer să fie reabilitat un drum impracticabil spre județul Vâlcea

Aleșii locali din comuna Dănciulești vor să fie reabilitat drumul județean 651A, care face legătura dintre Gorj și Vâlcea. În acest moment, acest tronson este impracticabil și este des utilizat de cetățeni. Autoritățile din județul vecin au intervenit pe o parte a drumului, însă acum e rândul Gorjului.
"Vreau să aduc în discuție situația drumului județean 651 A Dănciulești - Bălcești -Ghiroiu din județul Vâlcea. Am luat legătura cu cei din județul vecin și au spus clar că dacă noi nu demarăm nimic pentru reabilitarea drumului nici un ei nu vor face nimic. Pe acest tronson nu se poate trece cu mașina. Ar trebui să bage măcar 20-30 de mașini de piatră. Cei din județul vecin au făcut măcar panta, noi nimic", a spus un consilier local.
Autoritățile locale din Dănciulești speră totuși că să se ia măsuri la nivelul Consiliului Județean Gorj.
"Te-ai dus vreodată la Consiliul Județean Gorj și ți s-a închis ușa în nas? Am trimis solicitare din partea primăriei la care am atașat lista cu semnăturile oamenilor. Dacă e, mai facem o solicitare și din partea Consiliului Local ca să intervină de urgență pe acest drum. A fost și televiziunea aici. Situația drumurilor este cunoscută de toată lumea, dar problema este finanțarea..Eu nu am promis oamenilor asfaltarea acestui drum pentru că nu este de competența mea", a spus primarul din comuna Dănciulești, Marius Dumitra Bădescu, în ședința Consiliului Local.
Vizualizări: 731
Distribuie Trimite pe WhatsApp