Boza anticipează pierdere la finalul anului pentru CE Oltenia

Preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat la un post de televiziune că anticipează pierderi la finalul anului pentru companie. Întrebat care este situaţia la zece luni, Boza a spus iniţial că este bună, după care a precizat că nu la fel vor sta lucrurile la finalul anului. „O situaţie bună, pozitivă, cred că ne vom închide la sfârşitul anului cu 14 TW şi în jur de 21 de milioane de tone de cărbune. Aşteptăm un rezultat financiar la sfârşitul anului care depinde 100% de costul certificatelor de CO2, anticipăm un rezultat negativ, din păcate”, a spus Boza la Tele 3.

Sorin Boza susţine însă că anul viitor va fi pe profit. „Pentru noi acum este important să pregătim anul care vine, să pregătim bugetul pentru 2019 astfel încât acesta să fie un an pozitiv. Să fie un an în care să menţinem actualul nivel al relaţiilor cu băncile, care este bun în acest moment”, a spus Boza.

Managerul Complexului Energetic Oltenia a menţionat că în acest an a fost luat prin surprindere de preţul mare al certificatelor de carbon. Estimarea organismelor europene a fost de 8-9 euro/certificat, dar în realitate preţul a fost dublu, uneori triplu.

Trecerea CE Oltenia pe pierdere va da apă la moară celor care solicită demisia lui Sorin Boza. Acesta din urmă a spus mereu că rezultatele sunt cele care îl ţin în funcţie, nu sprijinul politic de care se presupunea că ar beneficia. Liderii ALDE Gorj i-au cerut public demisia, în timp ce liderii PSD sunt de părere că Boza trebuie lăsat în funcţie atâta timp cât are rezultate. (R.S.)

Vizualizări: 2,638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: