Boza: Eu l-am propus pe Rușeț. Nu este membru de partid!

Ion Rușeț ocupă începând din această săptămână postul de director executiv la MedservMin, societate prestatoare de servicii medicale pentru CE Oltenia. Managerul companiei energetice, Sorin Boza, spune că el este cel care l-a propus Directoratului pe Rușeț să ocupe această funcție, interimar. A mai spus și că postul va fi scos la concurs în curând.

Ion Rușeț a ajuns din șef departament Administrativ Servicii în cadrul CE Oltenia, director la MedservMin, la propunerea managerului Sorin Boza. Și-a început activitatea la societatea prestatoare de servicii medicale încă la finalul săptămânii. Șeful CE Oltenia a explicat de ce a făcut această alegere. "Rușet este numit ca director interimar până la organizarea concursului. Aceasta a fost decizia mea și a fost validată de Directorat. Nu este membru de partid. Eu nu l-am găsit politician. Ne trebuie în fruntea acestei companii un om care să aibă o altă viziune, iar Rușeț este capabil de așa ceva", a declarat Sorin Boza, managerul CE Oltenia.

Șeful companiei energetice a spus despre Gavrilă Pop, fostul director executiv al MedservMin, că nu mai putea rămâne în fruntea societății pentru că se încadrează în condițiile de pre-pensionare și va fi pe lista de concedieri. Boza a mai spus și că interimatul lui Rușeț la MedservMin va fi unul scurt pentru că în termen de 30 de zile de la numirea sa în această funcție vor fi demarate procedurile de selecție a directorului societății,  în baza Legii 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

ȘEFI

Trei nume au fost vehiculate pentru a prelua șefia MedservMin, numai politicieni. Marius Vlaicu de la PSD, Eftimie Popescu de la ALDE și Ilie Fuiorea, fostul viceprimar de la Peștișani. Vor avea ocazia să se înscrie la selecția anunțată de managerul Sorin Boza și, dacă vor fi aleși, vor putea conduce societatea prestatoare de servicii medicale timp de 4 ani. Remunerația nu este una de neglijat, fiind de aproape 8.400 lei.    

Vizualizări: 3,633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: