Burlan, chemat la Parlament să explice ordonanța de închidere a activității CEO

Directorul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, susține că planul de închidere a capacităților companiei ar trebuie să fie pus în aplicare atunci când vor fi construite noile grupuri. De fapt, aceasta este opinia majorității în Gorj, sindicate și politicieni, atunci când se discută despre modificări aduse ordonanței de urgență care prevede închiderea mineritului și energiei. Într-o ședință a Senatului, Burlan a susținut acest punct de vedere.


Directorul Burlan a declarat la Gorj TV că marți a participat la o ședință la Senat, unde a fost dezbătută această ordonanță. Ordonanța a fost scrisă după planul de restructurare al companiei, explică Burlan, doar că atunci când acesta a fost scris condițiile în piață erau altele, iar războiul din Ucraina nu începuse. 

“Marți a avut loc o întâlnire la Comisia economică din Senat. Am fost convocat atât eu, cât și Ministerul Energiei, pentru a răspunde unor cereri de clarificări. Am explicat că acest proiect de ordonanță de urgență este în primul rând făcut pe proiectul planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Am explicat că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia a apărut într-un anumit context, într-o anumită nevoie, am explicat care sunt motivele și care este nevoia Complexului Energetic Oltenia de a avea acel plan de restructurare”, a spus Daniel Burlan.

 
Astăzi, lucrurile arată diferit, iar Guvernul ar trebui să se adapteze, crede Burlan. 

 
“România are obligația ca, până la sfârșitul acestei luni, să elaboreze legea decarbonizării, prin care să fie stabilit phase-out-ul pentru cărbune în anul 2032. Nemaifiind timp pentru o dezbatere, pentru o lege, s-a adoptat această soluție a unei ordonanțe de urgență. Proiectul ordonanței a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei. (…) Ordonanța trebuie să cuprindă și punerea în funcțiune a unor capacități noi. Am susținut și în fața comisiei, și Ministerul Energiei a susținut, că oprirea capacităților pe cărbune nu poate fi făcută înainte de punerea în funcțiune a altor capacități care asigură energie în bandă și aici ne referim la capacitățile pe gaze ale CE Oltenia și nu numai”.

PLAN 
CE Oltenia își propune construirea a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari si Ișalnița cu o capacitate instalata totala de 735 MW, dezvoltarea a după grupuri pe gaze la Turceni și Ișalnița,  cu o capacitate instalată totală  de 1.325 MW (Turceni – 475 MW si Ișalnița – 850 MW) și retehnologizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate de 10 MW.

Vizualizări: 4,345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: