Busturile soţilor Tătărescu ar putea rămâne la Târgu Jiu

Autorităţile locale încearcă să păstreze în Târgu Jiu busturile soţilor Tătărescu. Au înaintat o nouă documentaţie Ministerului Culturii prin care solicită reanalizarea lucrărilor de către specialişti. Până când nu vor primi un răspuns, lucrările vor rămâne în holul Muzeului Judeţean Gorj. Sculptorul Paul Popescu i-a scris preşedintelui Consiliului Judeţean şi i-a comunicat că nu este de acord cu mutarea operelor sale în comuna Vladimir.

Adresa prin care este solicitată reavizarea lucrărilor a luat drumul Capitalei. A fost semnată de primarul Marcel Romanescu şi Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.  Aceştia au solicitat o reanalizare a operelor din bronz din punct de vedere al aspectului. „Domnul primar, împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, au redactat o adresă prin care au solicitat comisiei din cadrul Ministerului Culturii o reavizare a amplasării celor două busturi ale soţilor Tătărescu”, a transmis Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Cele două busturi au fost date jos de pe soclu cu flexurile după ce Ministerul Culturii a emis un aviz negativ pentru acestea. Despre bustul Arethiei Tătărescu, oficialii Ministerului Culturii ar fi spus că ar fi prea generos, acesta fiind motivul pentru care nu corespunde cu personalitatea istorică. Între timp, cei de la Muzeul Judeţean Gorj au obţinut avize să mute cele două busturi în curtea Casei Memoriale „Tudor Vladimirescu” din localitatea Vladimir, însă operele vor rămâne la Târgu Jiu, în speranţa că autorităţile vor avea succes în demersul recent iniţiat.

Sculptorul se opune mutării operelor

Paul Popescu, sculptorul care a realizat cele două busturi, i-a scris preşedintelui CJ Gorj şi i-a comunicat că nu este de acord cu mutarea operelor sale la Vladimir. „Observând «programul sistematic» de discreditare profesională şi de calomniere la care sunt supus eu şi opera mea, vă aduc la cunoştinţă faptul că nu sunt de acord nici cu ceea ce s-a întâmplat până acum, nici cu reamplasarea busturilor la Casa Memorială «Tudor Vladimirescu» din Vladimir“, se arată în document.

Potrivit legii dreptului de autor, operele nu pot fi mutate fără acceptul scris al autorului. Paul Popescu spune şi ce măsuri va lua, dacă operele nu vor fi reamplasate. „Şi, dacă se insistă în continuare cu acea strămutare, conform aceleiaşi Legi a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, îmi rezerv dreptul de a retrage donaţia făcută Consiliului Judeţean, urmând procedurile legale ce se impun. Totodată sugerez conducerii Muzeului Judeţean «Alexandru Ştefulescu», cu ajutorul corpului de specialişti din cadrul instituţiei, să cureţe şi să depoziteze operele într-un spaţiu inaccesibil publicului, nu «aruncate» pe holul muzeului, prăfuite, şi pline de mizerie, pentru că şi acest fapt are menirea de a aduce atingere artistului şi operei sale, conform legilor în vigoare“, mai arată Paul Popescu.

Vizualizări: 371

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: