Când se merge cu colindul și ce se oferă colindătorilor!

Tot mai mulți copii au pornit la colindat încă din primele zile ale lunii decembrie. Totuși, conform tradiției, nimeni nu trebuie să plece la colindat decât după o dată bine stabilită.

Întrebarea „Când se merge la colindat?” și-au pus-o mulți dintre cei care au auzit soneria și au fost surprinși să vadă copii la colindat pe 7 sau 8 decembrie.

În România, tradiția colindatului se păstrează vie de la an la an și în funcție de fiecare zonă, colindatul vine cu tradiții și obiceiuri diferite.

Copiii încep să meargă cu colindul de pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae și fac asta până pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan.

În seara de Ajun, pe 24 decembrie, colindele se concentrează pe vestea nașterii lui Iisus și acestea sunt destul de multe, printre care “În drum spre Viflaim”, “Nașterea Domnului”, “Vestirea Păstorilor”, “Închinarea Păstorilor”, “Închinarea Magilor” și “Pornirea Magilor după stea”, „Astăzi s-a născut Hristos”, etc.

Tot în perioada în care se merge cu colindul se merge și cu icoana. Acest lucru este făcut de preoți și copii care merg din casă în casă cu icoana Nașterii Domnului și binecuvântează casele.

Totuși, în unele zone, nu se merge la colindat decât începând cu data de 23-24 decembrie, când colindătorii bat din ușă în ușă pentru a da vestea oamenilor că „Iisus s-a născut”.

Ei sunt răsplătiți cu bucate precum mere, covrigi, turte, portocale, colaci, nuci, țuică, însă în zilele noastre se oferă bani sau dulciuri, uneori ambele.

În Ajun, copiii pornesc cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați” și continuă cu colinde care prevestesc nașterea Domnului.

Vizualizări: 1,589

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: