Candidaţi cu datorii, candidaţi cu economii. Pe cine alegeţi?

Declaraţiile de avere ale candidaţilor la fotoliile de senatori şi deputaţi sunt publice, iar unele dintre acestea sunt surprinzătoare. Unii dintre candidaţi au mari datorii, iar alţii au sute de mii de lei în conturi. Cel mai înstărit dintre aceştia pare să fie fostul secretar de stat Bebe Ionică, de pe lista PSD Gorj. La polul opus este senatorul Dian Popescu. Acesta are o datorii de 70 de mii de euro.

Potrivit declaraţiei de avere, candidatul independent Ion Călinoiu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, are două terenuri şi o casă în Târgu Jiu, 2 autoturisme, Audi şi Opel Vectra, un credit de 26 de mii de euro. La venituri, Călinoiu declară că a încasat de la CJ Gorj 58 de mii de lei. Soţia sa a câştigat 43 de mii de lei cumulând pensia cu salariul de la Direcţia de Finanţe.

Ion Ciocea, primarul din Bustuchin, deţine 2 terenuri şi 2 case în Bustuchin, 2 autoturisme, Seat Cordoba şi Suzuky Vitara. Totodată, el încasează unar un salariu de circa 6500 de lei, având venituri totale de 81 de mii de lei. Şi el şi Ion Călinoiu îşi trec în declaraţiile de interese funcţiile deţinute în PSD Gorj.

Banii mulţi sunt la PSD

Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, candidează pentru un post de senator. El are trei terenuri, două în Târgu Jiu şi unul în Negomir, un apartament şi o casă în Târgu Jiu. La capitolul bani, Cârciumaru declară un credit de 160 de mii de lei scadent 2024, dar şi venituri salariale de la primărie de 110 mii de lei. Soţia sa a câştigat de la Grimex SRL suma de 12 mii de lei. Victor Ponta, primul la Camera Deputaţilor, are un teren în Dâmboviţa, unul în Prahova, 2 apartamente în Bucureşti, 2 case de vacanţă în Prahova, un Mercedes Benz. Victor Ponta şi soţia sa Daciana au 4 conturi în euro de peste 150 de mii de euro, 3 în lei de peste 36 de mii de lei şi unul în dolari de 2000 de dolari. În declaraţia de avere mai apare şi un antecontract de vânzare cumpărare a unui imobil, în valoare de 200 de mii de euro. Daciana Sârbu a împrumutat şi ea firma sa cu aproape 200 de mii de lei. Ca prim ministru, Ponta a câştigat 126 de mii de lei, iar ca deputat peste 9000 de lei.

Mihai Weber, candidatul PSD care a reuşit să se impună pe un loc eligibil, are 2 terenuri în Târgu Jiu şi unul în Ţicleni, 2 case în Târgu Jiu, un VW Touareg şi două motociclete BMW. Recent el câştigat 30 de mii de euro vânzând două motociclete, una Kawasaki şi una BMW.

Mihai Weber este acţionar la Pro Auto Logistics, firmă pe care a împrumutat-o cu 180 de mii de lei. Totodată, Weber are şi un credit de 25 de mii de lei credit în franci elveţieni, scadent în 2028

Mihai Weber a câştigat 59 de mii de lei de la Camera Deputaţilor şi dividende de 31 de mii de lei de la Pro Auto. Soţia sa, Carmen, şi-a schimbat locul de muncă. Ea a lucrat la Garda de Mediu, de unde a încasat 21 de mii de lei, iar acum lucrează la ARR.

Alin Văcaru, fostul prefect, actual consilier judeţean, are un teren în Tismana, dar şi o casă în acelaşi oraş. Alin Văcaru are şi două credite scadente în 2018: unul de 10 mii de euro şi altul de 30 de mii de lei. Din funcţia de prefect a câştigat 70 de mii de lei. În contul său au fost viraţi, de către Lucica Dascălu, suma de 45 de mii de euro.  Soţia sa, Iustina, a avut trei locuri de muncă într-un an. A lucrat la IDP Gorj de unde a încasat aproape 10 mii de lei, 14 mii de lei de la Primăria Bumbeşti Jiu, unde a fost consilier şi 8.400 de lei de la ITM Gorj, unde lucrează în prezent.

Consiliera Elvira Şarapatin, şi ea pe lista de candidaţi a PSD Gorj, are o declaraţie de avere stufoasă. Elvira Şarapatin deţine trei terenuri în Târgu Jiu, trei apartamente în Bucureşti, Cluj şi Târgu Jiu şi o casă de vacanţă la Rânca şi o casă în Târgu Jiu, dar şi trei autoturisme: Logan, Hyundai, Opel. La capitolul venituri şi datorii, Şarapatin are un credit de 29 de mii de lei şi venituri de 35 de mii de lei pe an. Soţul său, judecătorul Şerban Şarapatin, este cel care aduce banii în casă, având venituri de 237 de mii de lei.

Claudiu Manta, al doilea la Senat, a declarat doar nişte venituri de 5200 de lei. Însă cei mai mulţi ani îi are fostul secretar de stat Bebe Ionică. Candidatul PSD are 3 terenuri, 2 apartamente în Târgu Jiu, dar şi 8 conturi de depozite, curente şi fond de investiţii, deschise în perioada 2009 – 2016, de aproape 450 de mii de lei. De la Ministerul Telecomunicaţiilor el a încasat 55 de mii de lei şi încă 8800 de lei din închirieri.

Andrei Maioreanu, şi el pe lista PSD, deţine 3 terenuri în Târgu Jiu, două spaţii comerciale, casă şi subsol în Târgu Jiu. Are un credit de 270 de mii de lei scadent în 2035 şi venituri anuale de 110 mii de lei de la Hidroelectrica şi Consiliul Judeţean. Maioreanu este unic acţionar la SC Power Construct SRL.

Nici la PNL nu e rău

Liderul PNL Gorj Dan Vîlceanu este asociat şi administrator la Rominex SA, Rewodase srl şi Remont SA. Deţine 2 terenuri în Runcu, 2 în Timişoara şi unul în Caraş Severin, dar şi 2 case în Runcu, un spaţiu comercial în Timişoara, o casă de vacanţă în Caraş. Dan Vîlceanu este director economic la Rominex SA, o firmă aflată în faliment, de la care a câştigat 25 de mii de lei. Dan Vîlceanu a mai câştigat 206 mii de lei din chirii, 9400 de le CJ Gorj, 1300 de lei de la APIA şi dividende de 7000 de lei de la Rewodase SRL.

Senatorul Tudor Barbu are un teren şi o casă în Bucureşti, 2 maşini Toyota, ceasuri şi bijuterii 25 de mii de euro. Declară şi un card de credit cu 41 de mii de lei. De la Senat a încasat 60 de mii de lei, iar soţia sa de trei ori mai mult de la Telekom.

Consilierul judeţean Severus Militaru are un teren în Floreşti- Mehedinţi şi încă unul la Padeş, 3 apartamente în Motru, 2 în Timişoara şi o casă în Mehedinţi. De asemenea, are un credit de 50 de mii de lei la CEC Bank. A câştigat 40 de mii de lei de la CE Oltenia şi 9300 de lei din închirierea apartamentelor din Timişoara.

Militaru este preşedintele Asociaţiei părinţilor de la Colegiul „George Coşbuc“ din Motru, membru fondator la Fundaţia „Ion Bălan“, Asociaţia „Reuşim împreună“ Motru, Asociaţia de Pescuit Fir întins. Militaru este şi  acţionar la UPET Târgovişte, Uzinele Sodice Govora, Bank Leumi România.

Marcel Romanescu, consilier local şi candidat la Camera Deputaţilor, are 5 terenuri în Târgu Jiu, Turcineşti şi Licurici şi un apartament în Târgu Jiu. În 2016 a făcut nişte tranzacţii cu terenuri, maşini şi autoturisme în urma cărora a câştigat peste 26 de mii de euro. Marcel Romanescu are şi conturi şi lei şi euro de peste 65 de mii de euro, dar şi fonduri de investiţii de peste 200 de mii de lei. De la Universitatea Brâncuşi, unde este profesor, a câştigat 29 de mii de lei, iar soţia sa 24 de mii de lei de la Casa de Pensii.

Datornicii de la ALDE

Senatorul Dian Popescu de la ALDE, candidat la deputaţi, are 3 terenuri, un apartament, o casă de locuit şi o casă de vacanţă, dar şi datorii. Senatorul s-a împrumutat de la Mihai Chiriţă 70 de mii de euro. Soţia, angajată la Petrofac, a câştigat mai mult decât Dian Popescu de la Senat. În 2015 acesta a încasat 59 de mii, iar soţia 63 de mii de lei. Dian Popescu mai are acţiuni la firma Maserati şi la Hotelul Sara de la Ţicleni.

Scarlat Iriza, celălalt candidat al ALDE, la Senat, este acţionar la 4 firme: Stirco SRL, Iriza Gold 202 SRL, Aziri SRL, Autil Com SRL. El deţine 4 terenuri în Târgu Jiu, Leleşti şi Băleşti, două case în Târgu Jiu şi Leleşti şi 4 autoturisme. Iriza a declarat şi bijuterii din aur de 12 mii de euro. Totodată, el s-a împrumutat de la Petric Ioan Marinel suma de 50 de mii de lei, bani pe care va trebui să-i returneze la anul.

Vizualizări: 796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: