Casa de Pensii Gorj pierde definitiv în fața unui fost miner din cadrul Complexului Energetic Oltenia

Casa Județeană de Pensii Gorj a pierdut, definitiv, un nou proces în instanță intentat de un fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, care a contestat modul de stabilire a pensiei. Este una dintre numeroasele spețe în care instanțele dau câștig de cauză foștilor mineri și energeticieni, în contextul aplicării prevederilor Legii 197/2021 și Legii 74/2022, ce recunosc activitățile în termocentrale și exploatări miniere ca desfășurate în condiții speciale.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 30 august 2023, gorjeanul a cerut anularea deciziei de pensionare din 20.07.2023, emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj. Acesta a solicitat recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în baza activităților desfășurate în condiții speciale în Cariera Peșteana, și reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, conform modificărilor legislative în vigoare.
Prin sentinţa civilă din 19 noiembrie 2024, Tribunalul Gorj i-a dat parțial dreptate reclamantului, anulând decizia contestată și obligând Casa de Pensii să recalculeze pensia conform legii. Instanța a reținut că pentru perioada 01.04.2001–18.08.2021, fostul angajat a prestat muncă în condiții speciale, atestate prin adeverința emisă de SCE Oltenia SA, iar casa de pensii nu a aplicat corect prevederile legale privind punctajul mediu anual.
Casa Județeană de Pensii Gorj a formulat apel împotriva hotărârii Tribunalului, dar Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat. Decizia a fost pronunțată la data de 7 mai 2025 și este definitivă.
Instanța a reținut că, potrivit Legii nr. 263/2010, modificată prin Legea nr. 197/2021 și Legea nr. 74/2022, personalul implicat direct în producția de energie electrică pe bază de cărbune beneficiază de un regim special de pensionare. Reclamantul a îndeplinit toate condițiile pentru aplicarea acestor prevederi, inclusiv dovedirea stagiului complet de cotizare în condiții speciale.
Casa de Pensii a fost obligată, de asemenea, să achite 1.000 de lei cheltuieli de judecată reclamantului.
Acest caz nu este singular. Tot mai mulți foști salariați ai CE Oltenia obțin în instanță recunoașterea drepturilor legale ignorate inițial de Casele de Pensii, în special privind recalcularea pensiilor conform legilor adoptate în 2021 și 2022. Litigiile vizează, în principal, recunoașterea muncii în condiții speciale și corecta aplicare a stagiului complet de cotizare.
Vizualizări: 8,537
Distribuie Trimite pe WhatsApp