Bărbat din Gorj, prins conducând fără permis, primește 9 luni de închisoare cu amânare

Judecătoria Motru a condamnat un gorjean la 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis. Fapta a fost comisă pe 26 octombrie 2023, iar sentința a fost pronunțată pe 7 mai 2025.

Potrivit instanței, bărbatul a fost depistat de un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru conducând pe un drum comunal din satul de domiciliu, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a declarat că a condus autoturismul pe o distanță scurtă, de aproximativ 60 de metri, pentru a transporta niște mese între două locuințe aflate în apropiere.

În fața organelor de cercetare penală, inculpatul și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă cele întâmplate.

Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care bărbatul va trebui să respecte o serie de măsuri impuse de Serviciul de Probațiune, printre care prezentarea periodică la consilierul de probațiune și anunțarea oricărei schimbări de domiciliu sau loc de muncă.

De asemenea, acesta a fost obligat să achite 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vizualizări: 1,176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: