Cât îi costă pe părinți început anului școlar 

A început numărătoarea inversă, până când elevii se vor întoarce la școală. Chiar dacă acest început de an școlar este sub semnul întrebării din cauza protestelor cadrelor didactice, părinții își pregătesc copiii să se întoarcă la cursuri.

Nu este deloc ieftin acest început de an școlar pentru că prețurile au explodat și la îmbrăcăminte, și la rechizite. Părinții au urmărit oferte dar fără rezultate.

"Totul este îngrozitor de scump. Copiii mei au uniformă la școală. Dacă ar fi fost să iau toată ținuta depășeam 700 de lei. Am ales doar vesta și insignele și am luat tricouri, cămăși, pantaloni din magazine. Chiar și așa, o cămașă a fost undeva la 70 de lei, un tricou 35-40, blugii în jur de 100, și fustițele tot cam atât. Nu am luat doar câte una pentru că trebuie să se schimbe. La astea se adaugă treningul și adidași care mai sunt câteva sute de lei bune. Trening undeva la 300, adidașii cam la fel și o geacă de toamnă. Aici am ajuns la 1500 de lei de copil. Ghiozdane am ales să le folosească pe cele de anul trecut".

Și rechizitele s-au scumpit. "Prețul caietelor aproape că s-a dublat față de anul trecut. Aici am luat doar strictul necesar și a fost cam 200 de lei de copil, asta însemnând caietele, coperți, pixuri, creioane, bloc de desen, culori, acuarele".

Vizualizări: 517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: