CE ar fi respins prelungirea vieții centralelor pe cărbune. CEO ar putea să dea înapoi ajutorul de stat

Răspunsul Comisiei Euorpene privind solicitarea României de a prelungi funcționarea centralelor pe cărbune ar fi fost negativ, susține Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii. Potrivit acestuia, informația i-a fost transmisă de secretarul general al Confederației Meridian, Dumitru Fornea, care a fost la Bruxelles în timpul discuțiilor. Informația nu a fost confirmată de oficialii Guvernului. 

Crețan afirmă că părții române i s-ar fi imputat sumele acordate pentru renunțarea la cărbune, în contextul în care Complexul Energetic Oltenia a primit, în ultimii ani, ajutoare de stat de ordinul sutelor de milioane de euro. „Mi-a transmis informația că a fost pusă condiția de înapoiere a banilor cu dobânzi și penalități”, a declarat liderul sindical la Radio Infinit.

În același timp, Crețan îl acuză pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, că „induce în eroare” atunci când lasă impresia că funcționarea termocentralelor de la Turceni și Rovinari ar putea fi prelungită după 1 ianuarie 2026. 

Ministerul Energiei nu a comentat deocamdată aceste declarații, însă este obligatorie o poziție oficială pe acest subiect deoarece mii de oameni sunt în așteptarea unui răspuns.

Dacă se confirmă, un astfel de verdict ar complica planurile de operare pe termen mediu ale CE Oltenia și ar deschide discuții sensibile privind eventuale rambursări ale sprijinului public, cu impact bugetar și social în Gorj.

Vizualizări: 1,869

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: