Ce decizie ia statul român pentru păgubiţii de FNI de acum 22 de ani

Cetăţenii care au fost păgubiţi de FNI acum 22 de ani, trebuie să ştie care este decizia majoră luată acum de stat. Românii care au fost prejudiciați în urma prăbușirii Fondului Național de Investiții în urmă cu 22 de ani și care nu și-au primit încă compensațiile cuvenite vor fi despăgubiți direct de la bugetul de stat, conform unui document guvernamental.

Documentul respectiv modifică legislația de funcționare a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din cadrul Ministerului Economiei. „Finanțarea cheltuielilor reprezentând despăgubiri acordate foștilor investitori FNI, înscrise în evidențele contabile ale AAAS, se asigură integral de la bugetul de stat”, arată documentul.

De asemenea, din aceeași sursă vor putea fi finanțate și obligațiile de plată de despăgubiri către investitorii FNI preluate de AAAS de la fosta Comisie Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), parte acum din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

AAAS estimează că impactul bugetar al modificării legislative va însemna 625 milioane lei. Pe de altă parte, în raportul anual pe 2021 al instituției se precizează că, la finalul lui 2021, AAAS mai avea de plătit 363,5 milioane lei către foștii investitori la FNI. În plus, potrivit Autorității, despăgubirea acestora direct de la bugetul de stat este necesară pentru că, în urma analizei realizate de un comitet interministerial, a reieșit „clar” că AAAS nu va realiza venituri proprii suficiente pentru a-și onora obligațiile de plată. „În contextul prezentului demers, trebuie să facem precizarea obligatorie, care este permanent și cu obstinație trecută cu vederea, că AAAS a fost obligată la plata sumelor dispuse de instanțele judecătorești nu pentru că ar avea vreo legătură cu fraudarea FNI, ci pentru că statul român, prin Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții și, ulterior, prin Legea nr. 113/2013, a hotărât că AAAS trebuie să facă acest lucru în locul adevăratei debitoare în culpă – CEC Bank SA. Așadar, dacă prin Legea nr. 333/2001 Guvernul și Parlamentul României au decis să înlocuiască un debitor solvabil (CEC Bank SA) cu unul garantat ca fiind solvabil (AAAS), iar prin Legea nr. 113/2013, tot Guvernul și Parlamentul României au decis – în ciuda faptului că prin Decizia penală nr. 164/2008 Curtea de Apel București a admis în parte apelul AAAS și a înlăturat răspunderea instituției noastre în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal – ca AAAS să preia fără plată toate drepturile și obligațiile CNVM, devine evident faptul că, dacă se constată că debitorul desemnat nu mai dispune de fondurile necesare acoperirii obligațiilor sale, atunci Guvernul și Parlamentul României, în solidar cu AAAS, trebuie să caute și să găsească modalități legale prin care să fie identificate resursele financiare necesare achitării sumelor stabilite prin titluri executorii”, afirmă AAAS.

Vizualizări: 2,107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: