Ce faci pentru ca pandemia şi războiul să nu te afecteze psihic

În ultimii doi ani oamenii s-au confruntat cu perioada pandemiei, care încă își mai face simțită prezența. Recent a apărut însă un alt element de stres, actualul război din Ucraina, ambele fiind motive de îngrijorare pentru mulți oameni.

Coronavirusul continuă să își facă simțită prezența peste tot în lume. Dar cea mai recentă sursă de îngrijorare pentru europeni este conflictul militar de pe teritoriul Ucrainei, care, pus la un loc cu pandemia care încă ne mai afectează, poate determina mai multe persoane să dezvolte stres și anxietate.

Regândirea situației poate fi un instrument extrem de valoros în aceste situaţii după cum spun psihologii. Se numeşte şi reframing şi presupune ca sentimentele sau emoțiile pe care le ai să le transformi în ceva util aşa cum fac acum voluntarii care ajută victimele războiului.

În loc să abordăm anxietatea ca pe o emoție negativă care trebuie suprimată, specialiştii spun că ar trebui să ne gândim la ea ca la o superputere, care motivează.

Poți combate anxietatea şi cu mișcarea fizică. A te simți anxios tot timpul, așa cum au făcut-o mulți oameni de când a început pandemia de coronavirus de exemplu, are multe implicații pe termen lung asupra sănătății. Exercițiile fizice, chiar și doar 10 minute pe zi, fac diferența.

A fi cu alți oameni este o parte esențială a menținerii sănătății noastre mintale și un lucru pe care mulți dintre noi au încetat să îl mai facă. Fie s-au mutat în mediul online în perioada inițială a restricțiilor Covid, fie acum le este teamă să mai iasă din casă din cauza războiului din Ucraina. Așa că cel mai bine în această perioadă nefastă este să te vezi cu prietenii și cu familia.

Consecinţele războiului sunt prezente peste tot și trebuie să găsim modalități de a ne gestiona riscurile și de a avea grijă de sănătatea noastră mintală pe termen lung. Unii oameni încă mai aşteaptă acel moment când totul va reveni la normal însă specialiştii ne sfătuiesc să nu avem astfel de aşteptări pentru că acest lucru poate nu se va mai întâmpla niciodată. Pentru că noul normal poată că este ceea ce noi numim acum anormal.

Vizualizări: 711

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: