Centrul de Transfuzii Sangvine Gorj nu are bani pentru a angaja paznic

Centrul de Transfuzii Sangvine Gorj nu dispune de fonduri pentru a instala dispozitive antifurt, nepermiţându-şi nici angajarea unui paznic pe timpul nopţii.Conducerea unităţii s-a gândit la mai multe măsuri care să preîntîmpine alte evenimente similare cu cel dinaintea Paştelui, însă din lipsa banilor aceste proiecte nu pot fi puse în aplicare. În ziua de Joi Mari centrul a fost spart de hoţi, care au furat bonuri de masă în valoare de 2200 lei. Infractorii nu au fost depistaţi, în continuare făcându-se cercetări pentru identificarea lor şi recuperarea prejudiciului. După acest incident tichetele destinate donatorilor de sânge nu mai sunt păstrate în instituţie.
Dr.Maria Cazan, directorul CTS Gorj ne-a declarat:,, Căutam o firmă care să sponsorizeze instalarea unei camere video sau a unui sistem de alarmă şi conectarea acestora la o societate de pază, astfel încât unitatea să fie monitorizată în permanenţă din cauză că aici se află mari cantităţi de sânge, un element esenţial vieţii.,, De asemenea, dr. Maria Cazan a mai precizat:,, Încercăm să luăm cât mai multe măsuri de siguranţă dar nu avem bani. Am avut în vedere şi ideea angajării unui paznic dar nu-i pot asigura salariul. Abia ajung banii pentru plata angajaţilor actuali nu-mi pot permite să acord un salariu în plus. Ne-am gândit să angajăm un paznic împreună cu Direcţia de Sănătate Publică şi Ambulanţa, iar atunci salariul lui s-ar împărţi la cele trei unităţi şi ne-ar fi mai uşor, însă Serviciul de Ambulanţă a angajat deja. Sper că se va găsi cineva care să ne ajute să punem în practică aceste măsuri de siguranţă.,, 


Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: