Cercetat după amenințări telefonice

Un bărbat din Vâlcea e cercetat de polițiștii din Gorj după ce a amenințat o femeie că-i dă foc la casă. Potrivit anchetatorilor, între cei doi a izbucnit un conflict în urma unei relații amoroase pe care o aveau copiii lor. 

"Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 55 de ani, din localitatea Polovragi, cu privire la faptul că un bărbat, de 32 de ani, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea o amenință telefonic.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, privind relația amoroasă dintre fiica și fiul celor doi, apelanta ar fi fost amenințată de bărbat, cu faptul că o să-i dea foc la casă, creându-i astfel o stare de temere. 

Femeia nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, refuzând să completeze formularul de cerere conform Legii nr. 26/2024, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare", a transmis IPJ Gorj. 

Vizualizări: 737

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: