Chinezi prinși cu milioane de euro în valiză

Trei cetăţeni chinezi au fost reţinuţi pe aeroportul Fiumicino din Roma, după ce s-a descoperit că aveau în bagaje aproape trei milioane de euro, relatează presa internaţională.

Poliţiştii şi vameşii au remarcat la cei trei, iniţial, faptul că au călătorit frecvent în ultima perioadă. Înainte să se îmbarce în avionul cu destinaţia Hong Kong, chinezii au fost reţinţi şi chestionaţi în legătură cu deplasările lor frecvente, însă nu au dat explicaţii credibile, astfel că s-a decis ca ei să fie supuşi unor controle mai amănunţite. Astfel, s-au descoperit în bagajele lor trei pachete cu bani, în total 2,7 milioane de euro.

Banii au fost confiscaţi, iar autorităţile anchetează şi aspectul penal al cazului.

De la începutul anului, forţele de ordine au confiscat aproximativ zece milioane de euro reprezentâd sume nedeclarate, pe aeroportul Fiumicino.

Vizualizări: 3,794

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: