CIA face show la „Ecaterina”

Liceenii din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu îşi vor alege joi, 8 noiembrie, cei mai frumoşi boboci. În competiţia de frumuseţe vor intra 5 fete şi 5 băieţi de clasa a IX-a. Distracţia va fi asigurată de câţiva cântăreţi de hip hop din Craiova, aleşi de tinerii din cadrul colegiului. „Voi aţi decis invitatul nostru special. Aşa cum v-am promis, trupa CIA va susţine un show de zile mari”, au spus organizatorii.

Balul Bobocilor se va desfăşura la un restaurant de pe Insuliţa Jiului, de la ora 19:30. După ce îşi vor alege cei mai frumoşi boboci, participanţii sunt invitaţi la after party, la un alt restaurant din Târgu Jiu.
Participanţii la Balul Bobocilor plătesc 25 de lei dacă iau biletul înainte de petrecere sau 30 de lei, dacă optează să plătească la intrare. Biletele vor fi puse la vânzare începând de luni, 8 octombrie.

Vizualizări: 1,023

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: